23 Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat şi a lovit pe Micaia peste obraz şi a spus: Pe ce cale a ieşit Duhul Domnului de la mine pentru a-ţi vorbi ţie?
24 Şi Micaia a spus: Iată, vei vedea în acea zi când vei intra în camera dinăuntru să te ascunzi.
25 Atunci împăratul lui Israel a spus: Luaţi-l pe Micaia şi duceţi-l înapoi la Amon, guvernatorul cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului;
26 Şi spuneţi: Astfel spune împăratul: Puneţi pe acesta în închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea chinuirii şi cu apa chinuirii, până când mă voi întoarce în pace.
27 Şi Micaia a spus: Dacă te vei întoarce negreşit în pace, atunci Domnul nu a vorbit prin mine. Şi a spus: Daţi ascultare, voi, tot poporul.
28 Astfel împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au urcat la Ramot-Galaad.
29 Şi împăratul lui Israel i-a spus lui Iosafat: Îmi voi schimba hainele ca să nu fiu recunoscut şi voi merge la bătălie, dar tu îmbracă robele tale. Astfel împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele ca să nu fie recunoscut şi amândoi au mers la bătălie.