2 Şi a avut fraţi, pe fiii lui Iosafat: Azaria şi Iehiel şi Zaharia şi Azaria şi Mihail şi Şefatia, toţi aceştia au fost fiii lui Iosafat, împăratul lui Israel.
3 Şi tatăl lor le-a dat daruri mari de argint şi de aur şi de lucruri preţioase, cu cetăţi întărite în Iuda, dar împărăţia i-a dat-o lui Ioram, deoarece el era întâiul născut.
4 Şi când Ioram a fost înălţat la împărăţia tatălui său, el s-a întărit şi a ucis pe toţi fraţii săi cu sabia şi de asemenea pe câţiva dintre prinţii lui Israel.
5 Ioram era în vârstă de treizeci şi doi de ani când a început să domnească şi a domnit opt ani în Ierusalim.
6 Şi a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum a făcut casa lui Ahab, căci o avea pe fiica lui Ahab de soţie; şi a lucrat ceea ce era rău în ochii Domnului.
7 Totuşi Domnul a refuzat să distrugă casa lui David, din cauza legământului pe care l-a făcut cu David şi precum a promis să dea o lumină lui şi fiilor lui pentru totdeauna.
8 În zilele lui, edomiţii s-au răzvrătit de sub stăpânirea lui Iuda şi şi-au pus un împărat peste ei.