14 Şi preotul Iehoiada a adus căpeteniile peste sute care erau puşi peste oaste şi le-a spus: Scoateţi-o afară dintre rânduri, şi oricine o urmează, să fie ucis cu sabia. Fiindcă preotul a spus: Nu o ucideţi în casa Domnului.
15 Astfel au pus mâinile pe ea şi când ea a ajuns la intrarea Porţii Calului, lângă casa împăratului, au ucis-o acolo.
16 Şi Iehoiada a făcut un legământ între el şi tot poporul şi împărat, că vor fi poporul Domnului.
17 Atunci tot poporul a intrat în casa lui Baal şi au dărâmat-o şi i-au spart în bucăţi altarele şi idolii şi au ucis pe Matan, preotul lui Baal, înaintea altarelor.
18 De asemenea Iehoiada a rânduit serviciile casei Domnului în mâna preoţilor, leviţii, pe care David i-a împărţit în casa Domnului, să aducă ofrande arse Domnului, precum este scris în legea lui Moise, cu bucurie şi cu cântare, după rânduiala lui David.
19 Şi a pus portarii la porţile casei Domnului, ca nimic ce era necurat în orice lucru, să nu intre.
20 Şi a luat pe căpeteniile peste sute şi pe nobili şi pe guvernatorii poporului şi pe tot poporul ţării şi a coborât pe împărat din casa Domnului; şi au venit prin Poarta Înaltă în casa împăratului şi l-au pus pe împărat pe tronul împărăţiei.