23 Şi s-a întâmplat la sfârşitul anului, că oastea Siriei s-a urcat împotriva lui; şi au venit la Iuda şi Ierusalim şi au nimicit pe toţi prinţii poporului dintre popor şi au trimis toată prada de la ei la împăratul Damascului.
24 Fiindcă armata sirienilor a venit cu o mică ceată şi Domnul a dat o mare oaste în mâna lor, deoarece ei au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Astfel ei au făcut judecată împotriva lui Ioas.
25 Şi după ce s-au îndepărtat de la el, (căci l-au lăsat în boli cumplite) propriii lui servitori au uneltit împotriva lui pentru sângele fiilor preotului Iehoiada şi l-au ucis în patul său şi el a murit; şi l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraţilor.
26 Şi aceştia sunt cei care au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Şimeatei, o amonită, şi Iozabad, fiul Şimritei, o moabită.
27 Şi, referitor la fiii lui şi la mărimea poverilor puse peste el şi la repararea casei lui Dumnezeu, iată, ele sunt scrise în istoria cărţii împăraţilor. Şi Amaţia, fiul lui, a domnit în locul lui.