6 Şi împăratul a chemat pe Iehoiada, mai marele preot, şi i-a spus: De ce nu ai cerut de la leviţi să aducă din Iuda şi din Ierusalim darea, conform poruncii lui Moise, servitorul Domnului şi a adunării lui Israel, pentru tabernacolul mărturiei?
7 Fiindcă fiii lui Atalia, acea femeie stricată, au spart casa lui Dumnezeu şi de asemenea toate lucrurile dedicate casei Domnului le-au întrebuinţat pentru Baali.
8 Şi la porunca împăratului au făcut o ladă şi au pus-o afară, la poarta casei Domnului.
9 Şi au făcut o proclamaţie prin Iuda şi Ierusalim, să aducă Domnului darea pe care Moise, servitorul lui Dumnezeu, a pus-o peste Israel, în pustiu.
10 Şi toţi prinţii şi tot poporul s-a bucurat şi au adus şi au aruncat în ladă până s-a umplut.
11 Şi s-a întâmplat, când lada a fost adusă în visteria împăratului prin mâna leviţilor şi când au văzut că acolo erau mulţi bani, că scribul împăratului şi ofiţerul marelui preot au venit şi au golit lada şi au luat-o şi au dus-o din nou la locul ei. Astfel au făcut ei zi de zi şi au adunat mulţi bani din abundenţă.
12 Şi împăratul şi Iehoiada i-au dat celor care făceau lucrarea serviciului casei Domnului şi au angajat zidari şi tâmplari să repare casa Domnului şi de asemenea celor care au lucrat cu fier şi aramă să repare casa Domnului.