12 Întregul număr al mai marilor părinţilor al războinicilor viteji era două mii şase sute.
13 Şi sub mâna lor era o armată de trei sute şapte mii cinci sute, care făceau război cu mare putere, pentru a ajuta pe împărat împotriva duşmanului.
14 Şi Ozia a pregătit pentru ei în toată oştirea: scuturi şi suliţe şi coifuri şi armuri şi arcuri şi praştii pentru a arunca pietre.
15 Şi a făcut în Ierusalim maşini, inventate de bărbaţi iscusiţi, să fie în turnuri şi peste fortificaţii, să tragă săgeţi şi pietre mari cu ele. Şi numele lui s-a răspândit foarte departe, fiindcă a fost ajutat minunat, până a ajuns tare.
16 Dar după ce a ajuns tare, inima lui s-a înălţat spre nimicirea lui, căci a încălcat legea împotriva Domnului Dumnezeul său şi a intrat în templul Domnului să ardă tămâie pe altarul tămâiei.
17 Şi preotul Azaria a intrat după el; şi cu el au intrat optzeci de preoţi ai Domnului, bărbaţi viteji;
18 Şi s-au împotrivit împăratului Ozia şi i-au spus: Nu ţie ţi se cuvine să arzi tămâie Domnului, ci preoţilor, fiii lui Aaron, care sunt consacraţi să ardă tămâie; ieşi din sanctuar, fiindcă ai încălcat legea; şi nu va fi pentru onoarea ta de la Domnul Dumnezeu.