14 Şi Ozia a pregătit pentru ei în toată oştirea: scuturi şi suliţe şi coifuri şi armuri şi arcuri şi praştii pentru a arunca pietre.
15 Şi a făcut în Ierusalim maşini, inventate de bărbaţi iscusiţi, să fie în turnuri şi peste fortificaţii, să tragă săgeţi şi pietre mari cu ele. Şi numele lui s-a răspândit foarte departe, fiindcă a fost ajutat minunat, până a ajuns tare.
16 Dar după ce a ajuns tare, inima lui s-a înălţat spre nimicirea lui, căci a încălcat legea împotriva Domnului Dumnezeul său şi a intrat în templul Domnului să ardă tămâie pe altarul tămâiei.
17 Şi preotul Azaria a intrat după el; şi cu el au intrat optzeci de preoţi ai Domnului, bărbaţi viteji;
18 Şi s-au împotrivit împăratului Ozia şi i-au spus: Nu ţie ţi se cuvine să arzi tămâie Domnului, ci preoţilor, fiii lui Aaron, care sunt consacraţi să ardă tămâie; ieşi din sanctuar, fiindcă ai încălcat legea; şi nu va fi pentru onoarea ta de la Domnul Dumnezeu.
19 Atunci Ozia s-a înfuriat şi avea o tămâietoare în mâna lui pentru a arde tămâie; şi, în timp ce era furios pe preoţi, lepra s-a ridicat pe fruntea lui înaintea preoţilor în casa Domnului, lângă altarul tămâiei.
20 Şi Azaria, mai marele preot, şi toţi preoţii, s-au uitat la el şi, iată, era lepros pe frunte şi l-au grăbit să iasă afară de acolo, da, el însuşi s-a grăbit să iasă afară, pentru că Domnul l-a lovit.