11 Şi ascultaţi-mă de aceea şi eliberaţi din nou pe captivii pe care i-aţi luat captivi dintre fraţii voştri, pentru că furia înverşunată a Domnului este peste voi.
12 Atunci, anumiţi capi ai copiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, şi Iehizchia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor care au venit de la război,
13 Şi le-au spus: Nu veţi aduce pe captivi aici; fiindcă deşi am adus ofense împotriva Domnului deja, sunteţi hotărâţi să adăugaţi mai mult la păcatele noastre şi la fărădelegea noastră, fiindcă fărădelegea noastră este mare şi este furie înverşunată împotriva lui Israel.
14 Astfel soldaţii au lăsat pe captivi şi prada înaintea prinţilor şi a întregii adunări.
15 Şi bărbaţii care au fost rânduiţi pe nume s-au ridicat şi au luat pe captivi, şi cu prada au îmbrăcat pe toţi cei care erau goi printre ei şi i-au înveşmântat şi i-au încălţat şi le-au dat să mănânce şi să bea şi i-au uns şi i-au dus pe toţi cei slabi dintre ei pe măgari şi i-au adus la Ierihon, cetatea palmierilor, la fraţii lor, apoi s-au întors în Samaria.
16 În acel timp împăratul Ahaz a trimis veste împăraţilor din Asiria să îl ajute.
17 Fiindcă din nou edomiţii au venit să lovească Iuda şi au dus captivi.