15 Şi au adunat pe fraţii lor şi s-au sfinţit şi au venit, conform poruncii împăratului, prin cuvintele Domnului, să cureţe casa Domnului.
16 Şi preoţii au intrat în partea interioară a casei Domnului, să o cureţe; şi au scos afară toată necurăţia pe care au găsit-o în templul Domnului, în curtea casei Domnului. Şi leviţii au luat-o pentru a o duce afară la pârâul Chedron.
17 Şi ei au început să sfinţească în ziua întâi a lunii întâi; şi în a opta zi a lunii au venit la porticul Domnului, astfel au sfinţit casa Domnului în opt zile; şi în a şaisprezecea zi a lunii întâi au terminat.
18 Atunci au mers la împăratul Ezechia şi au spus: Am curăţat toată casa Domnului şi altarul ofrandei arse, cu toate vasele lui, masa pâinii punerii înainte, cu toate vasele ei.
19 Mai mult, toate vasele, pe care împăratul Ahaz, în domnia lui, le-a aruncat în fărădelegea lui, le-am pregătit şi sfinţit şi, iată, ele sunt înaintea altarului Domnului.
20 Atunci împăratul Ezechia s-a ridicat devreme şi a strâns pe conducătorii cetăţii şi a urcat la casa Domnului.
21 Şi au adus şapte tauri şi şapte berbeci şi şapte miei şi şapte ţapi, pentru o ofrandă de păcat pentru împărăţie şi pentru sanctuar şi pentru Iuda. Şi a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să îi ofere pe altarul Domnului.