1 Şi Ezechia a trimis în tot Israelul şi Iuda şi a scris scrisori de asemenea lui Efraim şi lui Manase, ca să vină la casa Domnului, la Ierusalim, să ţină paştele pentru Domnul Dumnezeul lui Israel.
2 Fiindcă împăratul ţinuse sfat împreună cu prinţii lui şi toată adunarea în Ierusalim, să ţină paştele în a doua lună.
3 Fiindcă nu îl puteau ţine în acel timp, pentru că preoţii nu se sfinţiseră destul, nici poporul nu se adunase la Ierusalim.
4 Şi acest lucru a plăcut împăratului şi întregii adunări.