2 Fiindcă împăratul ţinuse sfat împreună cu prinţii lui şi toată adunarea în Ierusalim, să ţină paştele în a doua lună.
3 Fiindcă nu îl puteau ţine în acel timp, pentru că preoţii nu se sfinţiseră destul, nici poporul nu se adunase la Ierusalim.
4 Şi acest lucru a plăcut împăratului şi întregii adunări.
5 Astfel au întemeiat o hotărâre să vestească în tot Israelul, de la Beer-Şeba chiar până la Dan, să vină să ţină paştele pentru Domnul Dumnezeul lui Israel, la Ierusalim, fiindcă nu îl făcuseră de mult timp în acest fel precum era scris.
6 Astfel alergătorii au mers cu scrisorile de la împărat şi prinţii lui prin tot Israelul şi Iuda şi au spus conform poruncii împăratului: Voi copii ai lui Israel, întoarceţi-vă din nou la Domnul Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel, şi el se va întoarce la rămăşiţa voastră, care a scăpat din mâna împăraţilor Asiriei.
7 Şi nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au încălcat legea împotriva Domnului Dumnezeul părinţilor voştri, pe care de aceea i-a dat pustiirii, precum vedeţi.
8 Şi nu fiţi îndărătnici, cum au fost părinţii voştri, ci supuneţi-vă Domnului şi intraţi în sanctuarul său, pe care l-a sfinţit pentru totdeauna; şi serviţi Domnului Dumnezeul vostru, pentru ca înverşunarea furiei lui să se întoarcă de la voi.