7 Şi nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au încălcat legea împotriva Domnului Dumnezeul părinţilor voştri, pe care de aceea i-a dat pustiirii, precum vedeţi.
8 Şi nu fiţi îndărătnici, cum au fost părinţii voştri, ci supuneţi-vă Domnului şi intraţi în sanctuarul său, pe care l-a sfinţit pentru totdeauna; şi serviţi Domnului Dumnezeul vostru, pentru ca înverşunarea furiei lui să se întoarcă de la voi.
9 Căci dacă vă întoarceţi din nou la Domnul, fraţii voştri şi copiii voştri vor găsi mângâiere înaintea celor care i-au adus în captivitate, astfel ca ei să se întoarcă în această ţară, căci Domnul Dumnezeul vostru este cu har şi milostiv şi nu îşi va întoarce faţa de la voi, dacă vă întoarceţi la el.
10 Astfel alergătorii au trecut din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi a lui Manase chiar până la Zabulon, dar ei au râs pentru a-i batjocori şi i-au batjocorit.
11 Totuşi unii din Aşer şi Manase şi din Zabulon s-au umilit şi au venit la Ierusalim.
12 De asemenea în Iuda, planul mâinii lui Dumnezeu a fost să le dea o singură inimă pentru a împlini porunca împăratului şi a prinţilor, prin cuvântul Domnului.
13 Şi mult popor s-a adunat la Ierusalim pentru a ţine sărbătoarea azimelor în a doua lună; era o foarte mare adunare.