8 Şi când Ezechia şi prinţii au venit şi au văzut grămezile, au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul său, Israel.
9 Atunci Ezechia a întrebat pe prinţi şi pe leviţi referitor la grămezi.
10 Şi Azaria, mai marele preot din casa lui Ţadoc, i-a răspuns şi a zis: De când poporul a început să aducă ofrande în casa Domnului, am avut destul să mâncăm şi a rămas mult, fiindcă Domnul a binecuvântat pe poporul său; şi ceea ce a rămas este această mare bogăţie.
11 Atunci Ezechia a poruncit să pregătească, în casa Domnului, cămări; şi ei le-au pregătit,
12 Şi au adus ofrandele şi zeciuielile şi lucrurile dedicate cu credincioşie, peste care Conania, levitul, era conducător, iar Şimei, fratele său, era al doilea.
13 Şi Iehiel şi Azazia şi Nahat şi Asael şi Ierimot şi Iozabad şi Eliel şi Ismachia şi Mahat şi Benaia, erau supraveghetori sub mâna lui Conania şi Şimei, fratele său, la porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, conducătorul casei lui Dumnezeu.
14 Şi Core, fiul lui Imna, levitul, portarul spre est, era peste ofrandele de bunăvoie ale lui Dumnezeu, pentru a distribui darurile Domnului şi lucrurile preasfinte.