14 Cine a fost în stare, printre toţi dumnezeii acelor naţiuni pe care părinţii mei le-au nimicit în întregime, să elibereze poporul lui din mâna mea, încât Dumnezeul vostru să fie în stare să vă elibereze din mâna mea?
15 Şi acum nu lăsaţi pe Ezechia să vă înşele sau să vă convingă în acest fel, nici să nu îl credeţi, fiindcă niciun dumnezeu al vreunei naţiuni sau împărăţii nu a fost în stare să elibereze pe poporul său din mâna mea şi din mâna părinţilor mei, cu cât mai puţin Dumnezeul vostru vă va elibera din mâna mea!
16 Şi servitorii lui au vorbit şi mai mult împotriva Domnului Dumnezeu şi împotriva servitorului său, Ezechia.
17 El a scris de asemenea scrisori să defaime pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi să vorbească împotriva lui, spunând: Precum dumnezeii naţiunilor altor ţări nu au eliberat poporul lor din mâna mea, tot astfel Dumnezeul lui Ezechia nu va elibera pe poporul său din mâna mea.
18 Atunci au strigat cu voce tare în limba evreilor către poporul din Ierusalim care era pe zid, să îi înspăimânte şi să îi tulbure, ca să poată lua cetatea.
19 Şi au vorbit împotriva Dumnezeului Ierusalimului, ca împotriva dumnezeilor oamenilor pământului, cei făcuţi prin lucrarea mâinilor omului.
20 Şi din această cauză împăratul Ezechia şi profetul Isaia, fiul lui Amoţ, s-au rugat şi au strigat către cer.