29 Mai mult, şi-a făcut cetăţi şi averi de turme şi cirezi din abundenţă: fiindcă Dumnezeu i-a dat foarte multă bogăţie.
30 Şi Ezechia, el însuşi, a oprit cursul superior al apei Ghihon şi l-a adus drept în jos spre partea de vest a cetăţii lui David. Şi Ezechia a prosperat în toate lucrările lui.
31 Totuşi în privinţa ambasadorilor prinţilor Babilonului, care au trimis la el să întrebe despre minunea care a fost făcută în ţară, Dumnezeu l-a părăsit, să îl încerce, ca să cunoască tot ceea ce era în inima lui.
32 Şi restul faptelor lui Ezechia şi bunătatea lui, iată, sunt scrise în viziunea profetului Isaia, fiul lui Amoţ, şi în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
33 Şi Ezechia a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în cel mai însemnat dintre mormintele fiilor lui David; şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului l-au onorat la moartea lui. Şi Manase, fiul său, a domnit în locul său.