4 Astfel s-a adunat mult popor, care a oprit toate izvoarele şi pârâul care trecea prin mijlocul ţării, spunând: De ce să vină împăratul Asiriei şi să găsească multă apă?
5 De asemenea s-a întărit şi a construit tot zidul care era dărâmat şi l-a ridicat până la turnuri şi un alt zid în afară şi a reparat Milo în cetatea lui David şi a făcut lănci şi scuturi în abundenţă.
6 Şi a aşezat căpetenii de război peste popor şi i-a adunat la el în strada porţii cetăţii şi le-a vorbit inimilor, spunând:
7 Fiţi tari şi curajoşi, nu vă temeţi nici nu vă descurajaţi din cauza împăratului Asiriei, nici din cauza întregii mulţimi care este cu el, fiindcă sunt mai mulţi cu noi decât cu el;
8 Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru să ne ajute şi să lupte bătăliile noastre. Şi poporul s-a sprijinit pe cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.
9 După aceasta, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe servitorii lui la Ierusalim, (dar el însuşi a asediat Lachis şi toată puterea lui cu el), la Ezechia, împăratul lui Iuda, şi la tot Iuda care era la Ierusalim, spunând:
10 Astfel spune Sanherib, împăratul Asiriei: În ce vă încredeţi, că staţi asediaţi în Ierusalim?