15 Şi Hilchia a răspuns şi a zis lui Şafan, scribul: Am găsit cartea legii în casa Domnului. Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan.
16 Şi Şafan a dus împăratului cartea şi a adus înapoi cuvântul împăratului, spunând: Tot ce a fost încredinţat servitorilor tăi, să facă.
17 Şi au adunat banii care s-au găsit în casa Domnului şi i-au dat în mâna supraveghetorilor şi în mâna lucrătorilor.
18 Atunci Şafan, scribul, a spus împăratului, zicând: Preotul Hilchia mi-a dat o carte. Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
19 Şi s-a întâmplat, când împăratul a auzit cuvintele legii, că şi-a sfâşiat hainele.
20 Şi împăratul a poruncit lui Hilchia şi lui Ahicam, fiul lui Şafan; şi lui Abdon, fiul lui Mica; şi lui Şafan, scribul; şi lui Asaia, un servitor al împăratului, spunând:
21 Duceţi-vă şi cercetaţi de la Domnul pentru mine şi pentru cei ce au rămas în Israel şi în Iuda, referitor la cuvintele cărţii care a fost găsită: fiindcă mare este furia Domnului turnată asupra noastră, deoarece părinţii noştri nu au ţinut cuvântul Domnului, să facă după tot ce este scris în această carte.