19 Şi s-a întâmplat, când împăratul a auzit cuvintele legii, că şi-a sfâşiat hainele.
20 Şi împăratul a poruncit lui Hilchia şi lui Ahicam, fiul lui Şafan; şi lui Abdon, fiul lui Mica; şi lui Şafan, scribul; şi lui Asaia, un servitor al împăratului, spunând:
21 Duceţi-vă şi cercetaţi de la Domnul pentru mine şi pentru cei ce au rămas în Israel şi în Iuda, referitor la cuvintele cărţii care a fost găsită: fiindcă mare este furia Domnului turnată asupra noastră, deoarece părinţii noştri nu au ţinut cuvântul Domnului, să facă după tot ce este scris în această carte.
22 Şi Hilchia şi cei pe care împăratul îi rânduise, au mers la profetesa Hulda, soţia lui Şalum, fiul lui Ticva, fiul lui Hasra, păzitorul garderobei (acum ea locuia în Ierusalim în şcoala profeţilor); şi i-au vorbit în felul acela.
23 Şi ea le-a răspuns: Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Spuneţi bărbatului care v-a trimis la mine:
24 Astfel spune Domnul: Iată, voi aduce răul peste acest loc şi peste locuitorii lui, toate blestemele care sunt scrise în cartea pe care au citit-o înaintea împăratului lui Iuda;
25 Pentru că m-au părăsit şi au ars tămâie altor dumnezei, ca să mă provoace la mânie cu toate lucrările mâinilor lor, de aceea furia mea va fi turnată peste acest loc şi nu se va stinge.