22 Şi Hilchia şi cei pe care împăratul îi rânduise, au mers la profetesa Hulda, soţia lui Şalum, fiul lui Ticva, fiul lui Hasra, păzitorul garderobei (acum ea locuia în Ierusalim în şcoala profeţilor); şi i-au vorbit în felul acela.
23 Şi ea le-a răspuns: Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Spuneţi bărbatului care v-a trimis la mine:
24 Astfel spune Domnul: Iată, voi aduce răul peste acest loc şi peste locuitorii lui, toate blestemele care sunt scrise în cartea pe care au citit-o înaintea împăratului lui Iuda;
25 Pentru că m-au părăsit şi au ars tămâie altor dumnezei, ca să mă provoace la mânie cu toate lucrările mâinilor lor, de aceea furia mea va fi turnată peste acest loc şi nu se va stinge.
26 Şi cât despre împăratul lui Iuda, care a trimis să cerceteze de la Domnul, astfel să îi spuneţi: Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel referitor la cuvintele pe care le-ai auzit:
27 Pentru că inima ta s-a înmuiat şi te-ai umilit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele lui împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui şi te-ai umilit înaintea mea şi ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea mea, chiar eu însumi te-am auzit, spune Domnul.
28 Iată, te voi aduna la părinţii tăi şi vei fi adunat la mormântul tău în pace şi nu vor vedea ochii tăi tot răul care îl voi aduce peste acest loc şi peste locuitorii lui. Astfel ei au adus înapoi cuvânt împăratului.