27 Pentru că inima ta s-a înmuiat şi te-ai umilit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele lui împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui şi te-ai umilit înaintea mea şi ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea mea, chiar eu însumi te-am auzit, spune Domnul.
28 Iată, te voi aduna la părinţii tăi şi vei fi adunat la mormântul tău în pace şi nu vor vedea ochii tăi tot răul care îl voi aduce peste acest loc şi peste locuitorii lui. Astfel ei au adus înapoi cuvânt împăratului.
29 Atunci împăratul a trimis şi a adunat pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului.
30 Şi împăratul a plâns în casa Domnului, el şi toţi bărbaţii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului şi preoţii şi leviţii şi tot poporul, mari şi mici; şi el a citit în urechile lor toate cuvintele cărţii legământului care s-a găsit în casa Domnului.
31 Şi împăratul a stat în picioare în locul său şi a făcut un legământ înaintea Domnului, să umble după Domnul şi să ţină poruncile lui şi mărturiile lui şi statutele lui, cu toată inima lui şi cu tot sufletul lui, să împlinească toate cuvintele legământului scrise în această carte.
32 Şi a făcut ca toţi cei care erau prezenţi în Ierusalim şi în Beniamin să stea în picioare la acesta. Şi locuitorii Ierusalimului au făcut conform legământului lui Dumnezeu, Dumnezeul părinţilor lor.
33 Şi Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările care aparţineau de copiii lui Israel şi a făcut pe toţi cei care erau prezenţi în Israel să servească, să servească pe Domnul Dumnezeul lor. Şi în toate zilele lui nu s-au depărtat de la a urma pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.