9 Ioiachin era în vârstă de opt ani când a început să domnească şi a domnit trei luni şi zece zile în Ierusalim; şi a făcut ceea ce era rău înaintea ochilor Domnului.
10 Şi când anul s-a terminat, împăratul Nebucadneţar a trimis şi l-a adus la Babilon, cu vasele bune ale casei Domnului şi a făcut pe Zedechia, fratele său, împărat peste Iuda şi Ierusalim.
11 Zedechia era în vârstă de douăzeci şi unu de ani când a început să domnească şi a domnit unsprezece ani în Ierusalim.
12 Şi a făcut ceea ce era rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeul său şi nu s-a umilit înaintea profetului Ieremia, care vorbea din gura Domnului.
13 Şi el de asemenea s-a răzvrătit împotriva împăratului Nebucadneţar, care l-a făcut să jure pe Dumnezeu; dar şi-a înţepenit gâtul şi şi-a împietrit inima pentru a nu se întoarce la Domnul Dumnezeul lui Israel.
14 Mai mult, toţi mai marii preoţilor au călcat foarte mult legea, după toate urâciunile păgânilor; şi au spurcat casa Domnului, pe care el o sfinţise în Ierusalim.
15 Şi Domnul Dumnezeul părinţilor lor a trimis la ei prin mesagerii lui, ridicându-i devreme şi trimiţându-i, deoarece a avut milă de poporul său şi de locuinţa lui,