4 Şi el a spus: Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care cu mâinile lui a împlinit ceea ce a vorbit cu gura lui, tatălui meu, David, spunând:
5 Din ziua în care am scos poporul meu din ţara Egiptului nu am ales nicio cetate dintre toate triburile lui Israel, în care să construiesc o casă, ca numele meu să fie acolo; nici nu am ales vreun bărbat să fie conducător peste poporul meu Israel,
6 Dar am ales Ierusalimul, ca numele meu să fie acolo; şi am ales pe David să fie peste poporul meu, Israel.
7 Şi a fost în inima tatălui meu, David, să construiască o casă pentru numele Domnului Dumnezeul lui Israel.
8 Dar Domnul i-a spus lui David, tatăl meu: Deşi a fost în inima ta să construieşti o casă pentru numele meu, ai făcut bine în aceea că a fost în inima ta;
9 Totuşi, nu tu vei construi casa, ci fiul tău care va ieşi din coapsele tale; el va construi casa pentru numele meu.
10 Domnul de aceea a împlinit cuvântul său pe care l-a vorbit, fiindcă am fost ridicat în locul tatălui meu, David, şi sunt pus pe tronul lui Israel, precum Domnul a promis, şi am construit casa pentru numele Domnului Dumnezeul lui Israel.