17 Şi cât despre tine, dacă vei voi să umbli înaintea mea, precum a umblat tatăl tău, David, şi să faci conform cu tot ceea ce ţi-am poruncit şi să fi atent la statutele mele şi la judecăţile mele,
18 Atunci voi întemeia tronul împărăţiei tale, precum am încheiat legământ cu David, tatăl tău, spunând: Nu îţi va lipsi un bărbat să fie conducător în Israel.
19 Dar dacă te întorci şi părăseşti statutele şi poruncile mele, pe care le-am pus înaintea ta şi vei merge şi vei servi alţi dumnezei şi te vei închina lor,
20 Atunci îi voi smulge din rădăcini din ţara mea pe care le-am dat-o; şi această casă, pe care am sfinţit-o pentru numele meu, o voi arunca din faţa mea şi o voi face să fie un proverb şi o zicătoare printre toate naţiunile.
21 Şi această casă, cât este de înaltă, va fi o înmărmurire pentru fiecare om ce trece pe lângă ea, astfel încât va spune: De ce a făcut Domnul astfel acestei ţări şi acestei case?
22 Şi i se va răspunde: Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, care i-a scos din ţara Egiptului, şi s-au lipit de alţi dumnezei şi li s-au închinat şi le-au servit: de aceea a adus el tot acest rău peste ei.