11 Prin binecuvântarea celor integri este înălţată cetatea, dar prin gura celor stricaţi este doborâtă.
12 Cel lipsit de înţelepciune dispreţuieşte pe aproapele său, dar un om al înţelegerii tace.
13 Un bârfitor dezvăluie taine, dar cel al unui duh credincios ascunde lucrul.
14 Unde nu este sfat, poporul cade; dar în mulţimea sfătuitorilor este siguranţă.
15 Cel care este garant pentru un străin, va suferi rău pentru aceasta; şi cel ce urăşte a fi garanţie este în siguranţă.
16 O femeie graţioasă păstrează onoarea, şi cei puternici păstrează bogăţii.
17 Omul milos face bine sufletului său, dar cel crud îşi tulbură propria sa carne.