Proverbe 5 RFB13

1 Fiul meu, dă atenţie la înţelepciunea mea şi apleacă-ţi urechea la înţelegerea mea,

2 Ca să iei aminte la discernere şi ca buzele tale să păzească cunoaşterea.

3 Fiindcă buzele femeii străine picură ca fagurele şi gura ei este mai alunecoasă decât untdelemnul;

4 Dar sfârşitul ei este amar ca pelinul, ascuţit ca o sabie cu două tăişuri.

5 Picioarele ei merg jos la moarte, paşii ei apucă spre iad.

6 Ca nu cumva să cumpăneşti cărarea vieţii, căile ei sunt schimbătoare, ca să nu le poţi cunoaşte.

7 De aceea ascultaţi-mă acum copiilor şi nu vă depărtaţi de cuvintele gurii mele!

8 Mută-ţi calea departe de ea şi nu te apropia de uşa casei ei,

9 Ca nu cumva să dai onoarea ta altora şi anii tăi celui crud,

10 Ca nu cumva să fie îndestulaţi străinii cu bogăţia ta şi ostenelile tale să fie în casa unui străin,

11 Şi la urmă să jeleşti, când carnea ta şi trupul tău sunt mistuite,

12 Şi să spui: Cum de am urât instruirea şi inima mea a dispreţuit mustrarea;

13 Şi nu am ascultat de vocea învăţătorilor mei, nici nu mi-am aplecat urechea la cei ce m-au instruit!

14 Am fost aproape în fiecare rău în mijlocul mulţimii şi al adunării.

15 Bea apă din propriul tău izvor şi ape curgătoare din propria ta fântână.

16 Izvoarele tale să se reverse departe şi râuri de ape să fie pe străzi.

17 Să fie numai ale tale şi nu ale străinilor care sunt cu tine.

18 Fântâna ta să fie binecuvântată; şi bucură-te cu soţia tinereţii tale.

19 Ca cerboaica drăgăstoasă să fie ea şi o căprioară plăcută; să te sature tot timpul sânii ei; şi fii întotdeauna îmbătat de dragostea ei.

20 Şi de ce ai dori tu, fiul meu, să fii îmbătat de o femeie străină şi să îmbrăţişezi sânul unei străine?

21 Căci căile omului sunt înaintea ochilor Domnului şi el cumpăneşte toate cărările lui.

22 Propriile lui nelegiuiri îl vor prinde pe cel stricat şi va fi ţinut cu funiile păcatelor sale.

23 El va muri fără instruire şi în măreţia nechibzuinţei sale se va rătăci.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31