Proverbe 30 RFB13

1 Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache, profeţia; omul i-a vorbit lui Itiel, chiar lui Itiel şi lui Ucal;

2 Cu siguranţă, eu sunt mai neghiob decât oricare om şi nu am înţelegerea unui om.

3 Nici nu am învăţat înţelepciune, nici nu am cunoaşterea celui sfânt.

4 Cine a urcat în cer, sau a coborât? Cine a strâns vântul în pumnii săi? Cine a legat apele într-o manta? Cine a întemeiat toate marginile pământului? Care este numele lui şi care este numele fiului său, dacă poţi spune?

5 Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este pur; el este un scut pentru cei ce îşi pun încrederea în el.

6 Nu adăuga la cuvintele lui, ca nu cumva să te mustre şi să fii găsit mincinos.

7 Două lucruri am cerut de la tine; nu mi le refuza înainte să mor;

8 Îndepărtează de la mine deşertăciune şi minciuni, nu îmi da nici sărăcie, nici bogăţie; hrăneşte-mă cu mâncare potrivită mie,

9 Ca nu cumva să fiu sătul şi să te neg şi să spun: Cine este Domnul? Sau ca nu cumva să fiu sărac şi să fur şi să iau numele Dumnezeului meu în deşert.

10 Nu acuza pe un servitor stăpânului său, ca nu cumva să te blesteme şi să fii găsit vinovat.

11 Este o generaţie care blestemă pe tatăl lor şi nu binecuvântează pe mama lor.

12 Este o generaţie care este pură în propriii ochi şi totuşi nu este spălată de murdăria lor.

13 Este o generaţie, cât de îngâmfaţi sunt ochii lor! Şi pleoapele lor sunt înălţate.

14 Este o generaţie a căror dinţi sunt ca săbiile şi a căror colţi sunt ca nişte cuţite, ca să mănânce pe sărac de pe faţa pământului şi pe nevoiaş din mijlocul oamenilor.

15 Lipitoarea are două fiice care strigă: Dă, dă! Sunt trei lucruri care nu sunt niciodată săturate, da, patru sunt lucrurile care nu spun: Este destul:

16 Mormântul şi pântecele sterp şi pământul care nu este umplut cu apă şi focul care nu spune: Este destul!

17 Ochiul care îşi bate joc de tată şi dispreţuieşte ascultarea de mama sa, corbii din vale îl vor smulge şi acvilele tinere îl vor mânca.

18 Sunt trei lucruri prea minunate pentru mine, da, patru lucruri pe care nu le cunosc:

19 Calea unei acvile în văzduh şi calea unui şarpe pe stâncă şi calea unei corăbii în mijlocul mării şi calea unui bărbat cu o tânără.

20 Astfel este calea unei femei adultere: mănâncă, îşi şterge gura şi spune: Nu am făcut nicio stricăciune.

21 Pentru trei lucruri pământul este neliniştit şi pentru patru nu mai poate suporta:

22 Pentru un rob când domneşte şi un prost când este săturat cu mâncare,

23 Pentru o femeie odioasă când se căsătoreşte; şi o roabă ce este moştenitoarea stăpânei ei.

24 Patru lucruri sunt mici pe pământ, dar sunt foarte înţelepte:

25 Furnicile sunt un popor fără putere, totuşi îşi pregătesc mâncarea în timpul verii;

26 Iepurii de stâncă sunt doar un popor firav, totuşi îşi fac locuinţele în stânci;

27 Lăcustele nu au împărat, totuşi merg înainte în cete;

28 Păianjenul se agaţă cu mâinile lui şi este în palatele împăraţilor.

29 Trei sunt lucrurile care merg bine, da, patru sunt frumoase în umblarea lor:

30 Un leu care este cel mai puternic între fiare şi nu se dă înapoi în faţa niciuneia;

31 Un ogar, de asemenea un ţap şi un împărat, împotriva căruia nu este răzvrătire.

32 Dacă ai lucrat prosteşte în a te înălţa, sau dacă ai plănuit răul, acoperă-ţi gura cu mâna.

33 Cu siguranţă baterea laptelui aduce unt şi răsucirea nasului aduce sânge; tot aşa forţarea furiei aduce ceartă.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31