3 Integritatea celor drepţi îi va călăuzi, dar perversitatea călcătorilor de lege îi va nimici.
4 Averea nu foloseşte în ziua furiei, dar dreptatea eliberează de la moarte.
5 Dreptatea celui desăvârşit îi va îndrepta calea, dar cel stricat va cădea prin propria lui stricăciune.
6 Dreptatea celor integri îi va elibera, dar călcătorii de lege vor fi prinşi în răutatea lor.
7 Când un om stricat moare, aşteptarea lui va pieri; şi speranţa celor nedrepţi piere.
8 Cel drept este eliberat din tulburare, iar în locul lui vine cel stricat.
9 Un făţarnic nimiceşte pe aproapele său cu gura sa, dar prin cunoaştere cei drepţi vor fi eliberaţi.