15 Ale căror căi sunt strâmbe şi perverşi în cărările lor;
16 Pentru a te elibera de femeia străină, chiar de străina care linguşeşte prin cuvintele ei;
17 Care părăseşte pe călăuza tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei,
18 Deoarece casa ei se apleacă spre moarte şi cărările ei spre cei morţi.
19 Niciunul dintre cei ce merg la ea nu se mai întoarce, nici cărările vieţii nu apucă.
20 Ca să umbli pe calea celor buni şi să ţii cărările celor drepţi.
21 Fiindcă toţi cei integri vor locui în ţară şi cei desăvârşiţi vor rămâne în ea.