23 Vântul de nord alungă ploaia; tot aşa alungă o înfăţişare mânioasă limba calomniatoare.
24 Mai bine să locuieşti într-un colţ al acoperişului casei, decât cu o femeie arţăgoasă şi într-o casă largă.
25 Ca ape reci pentru un suflet însetat, aşa este o veste bună dintr-o ţară îndepărtată.
26 Un om drept, căzând înaintea celui stricat, este ca o fântână tulburată şi ca un izvor spurcat.
27 Nu este bine să mănânci multă miere; aşa şi pentru oameni să caute propria lor glorie nu este glorie.
28 Cel ce nu are stăpânire peste propriul său duh, este ca o cetate dărâmată, fără ziduri.