9 Untdelemnul şi parfumul bucură inima; aşa face dulceaţa prietenului unui om prin sfat inimos.
10 Nu părăsi pe prietenul tău şi nici pe prietenul tatălui tău; nici nu intra în casa fratelui tău în ziua nenorocirii tale; fiindcă mai bun este un vecin aproape, decât un frate îndepărtat.
11 Fiul meu, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima, ca să răspund celui ce mă ocărăşte.
12 Un om chibzuit prevede răul şi se ascunde, dar simplii merg înainte şi sunt pedepsiţi.
13 Ia-i haina celui care este garant pentru un străin; şi ia o garanţie de la el pentru o femeie străină.
14 Cel ce binecuvântează pe prietenul său cu voce tare, sculându-se devreme de dimineaţă, aceasta i se va considera un blestem.
15 O picurare neîncetată într-o zi foarte ploioasă şi o femeie certăreaţă sunt la fel.