15 Dacă ei s-ar fi gândit la țara din care au plecat, ar fi avut ocazia să se întoarcă în ea,
16 însă ei aspirau după o țară mai bună, adică una cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este rușine să fie numit Dumnezeul lor, pentru că El a pregătit o cetate pentru ei.
17 Prin credință l-a jertfit Avraam pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; el, cel care a primit promisiunile, a fost gata să-și jertfească singurul fiu,
18 chiar dacă i se spusese: „Prin Isaac își va primi numele sămânța ta.“
19 El s-a gândit că Dumnezeu poate să învie pe cineva din morți și, figurat vorbind, așa l-a primit înapoi.
20 Prin credință i-a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Esau cu privire la viitor.
21 Prin credință i-a binecuvântat Iacov, când era pe moarte, pe fiecare dintre fiii lui Iosif și s-a închinat rezemându-se pe vârful toiagului său.