Evrei 13 NTR

Îndemnuri finale

1 Stăruiți în dragostea frățească!

2 Nu neglijați să arătați ospitalitate străinilor, pentru că, prin aceasta, unii au găzduit, fără să știe, îngeri!

3 Amintiți-vă de cei care sunt închiși, ca și cum ați fi închiși împreună cu ei, și de cei care sunt torturați, ca și cum voi înșivă ați fi în suferință!

4 Căsătoria să fie onorată în toate, iar patul să fie păstrat nepângărit, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe cei desfrânați și adulteri!

5 Să nu fiți dintre cei care iubesc banii! Fiți mulțumiți cu ceea ce aveți, pentru că El a spus: „Nicidecum nu te voi părăsi, nici nu te voi uita!“

6 Astfel, putem spune cu încredere: „Domnul este ajutorul meu; de aceea nu mă voi teme! Ce-mi poate face un om?!“

7 Amintiți-vă de conducătorii voștri, care v-au spus Cuvântul lui Dumnezeu! Uitați-vă la sfârșitul felului lor de viață și urmați-le exemplul de credință!

8 Isus Cristos este același – ieri, astăzi și în veci!

9 Să nu fiți duși în rătăcire de tot felul de învățături străine, pentru că este bine pentru inimă să fie întărită prin har, nu prin porunci cu privire la mâncare, porunci care nu i-au ajutat pe cei ce au ascultat de ele!

10 Noi avem un altar de unde cei care slujesc la cort nu au dreptul să mănânce.

11 Căci sângele animalelor este adus ca jertfă pentru păcate în Locul Preasfânt de către marele preot, iar trupurile animalelor sunt arse afară din tabără.

12 De aceea, Isus a suferit dincolo de poarta cetății, ca să sfințească poporul prin sângele Lui.

13 Așadar, să ieșim la El, în afara taberei, și să îndurăm rușinea Lui.

14 Noi nu avem aici o cetate permanentă, ci suntem în căutarea celei care urmează să vină.

15 Prin El deci să-I aducem întotdeauna o jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui!

16 Să nu uitați binefacerea și dărnicia, pentru că lui Dumnezeu astfel de jertfe Îi plac!

17 Ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor, căci ei au grijă de sufletele voastre și vor fi răspunzători de ele, pentru ca astfel ei să facă aceasta cu bucurie și nu gemând, lucru care nu v-ar fi de nici un folos!

18 Rugați-vă pentru noi! Suntem siguri că avem o conștiință bună, dorind să ne comportăm bine în toate.

19 Vă îndemn tot mai mult să faceți aceasta, ca să vă fiu trimis înapoi repede!

20 Dumnezeul păcii, Care L-a adus înapoi dintre cei morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, prin sângele legământului veșnic,

21 să vă echipeze cu orice lucru bun, pentru a-I face voia, lucrând între noi ceea ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Cristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.

22 Vă îndemn, fraților, să primiți cuvântul de încurajare pe care vi l-am scris. De aceea v-am scris pe scurt.

23 Vreau să știți că fratele nostru Timotei a fost eliberat. Dacă sosește curând, va fi cu mine când vă voi vedea.

24 Salutați-i pe toți conducătorii voștri și pe toți sfinții! Cei din Italia vă salută.

25 Harul să fie cu voi toți!

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13