32 Și ce-aș mai putea spune? N-am suficient timp să vorbesc despre Ghedeon, Barak, Samson, Iefta, David, Samuel și despre profeți.
33 Prin credință au cucerit ei regate, au administrat dreptatea, au obținut promisiunile, au închis gurile leilor,
34 au stins furia flăcărilor, au scăpat de tăișul sabiei; din oameni slabi au fost făcuți oameni puternici, au devenit tari în război, au alungat armatele străine;
35 femeile și-au primit morții înviați; unii au fost torturați și au refuzat să fie eliberați, ca să obțină o înviere mai bună,
36 alții au îndurat batjocură și biciuire, și chiar lanțuri și închisoare,
37 au fost împroșcați cu pietre, au fost tăiați în două cu fierăstrăul, au fost uciși cu sabia, au umblat îmbrăcați în piei de oi și de capre; săraci, persecutați, chinuiți,
38 ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin pustie și prin munți, prin peșteri și prin gropile pământului.