7 Prin credință a ascultat Noe, când a fost avertizat cu privire la lucruri pe care el încă nu le vedea, și a construit o arcă, pentru a-și salva familia. Prin aceasta el a condamnat lumea și a devenit un moștenitor al dreptății care este potrivit cu credința.
8 Prin credință a ascultat Avraam când a fost chemat să plece și să se ducă într-un loc pe care urma să-l primească drept moștenire și a ieșit fără să știe unde se duce.
9 Prin credință a stat el în țara promisă, ca într-o țară străină, locuind în corturi, cu Isaac și Iacov, care erau moștenitori, împreună cu el, ai aceleiași promisiuni.
10 Căci el aștepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu.
11 Prin credință a primit Sara puterea de a avea o sămânță, chiar dacă ea era stearpă, iar Avraam era înaintat în vârstă, deoarece el L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis.
12 De aceea, dintr-un singur om – și acesta aproape mort – s-au născut urmași atât de numeroși ca stelele de pe cer și fără număr ca nisipul de pe țărmul mării.
13 Toți aceștia au murit crezând, însă fără să primească lucrurile promise, ci doar le-au văzut de departe, le-au salutat și au mărturisit că sunt străini și peregrini pe pământ.