2 Să ne fixăm atenția asupra lui Isus, Cel Care inițiază și desăvârșește credința, Cel Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea, și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu!
3 Gândiți-vă cu atenție la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire față de El Însuși din partea păcătoșilor, ca să nu vă lăsați descurajați și să nu renunțați.
4 Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului
5 și ați uitat în întregime încurajarea pe care v-o spune ca unor fii: „Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului, nu te descuraja când ești mustrat de El,
6 pentru că Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește și pedepsește pe orice fiu pe care-l primește.“
7 Răbdați încercările de dragul disciplinării! Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu niște fii. Care copil nu este disciplinat de tatăl lui?
8 Însă dacă voi nu aveți parte de disciplina de care au parte toți copiii, atunci sunteți copii nelegitimi, nu fii!