7 El stabilește din nou o zi: „astăzi“, spunând, prin David, după atât de mult timp, așa cum a fost spus mai înainte: „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“
8 Dacă Iosua le-ar fi dat odihnă, atunci Dumnezeu nu le -ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi.
9 Rămâne încă pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat,
10 pentru că oricine intră în odihna Lui se va odihni de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale.
11 Să ne grăbim deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă printr-o neascultare ca a lor!
12 Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, și poate judeca gândurile și intențiile inimii.
13 Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.