9 Și, într-un sens, prin Avraam, chiar Levi, cel care primește zeciuiala, a dat zeciuială,
10 pentru că el urma să fie urmașul lui Avraam, dar încă nu se născuse atunci când Melhisedek l-a întâlnit pe strămoșul său.
11 Acum, dacă desăvârșirea ar fi fost posibilă prin preoția levitică, pentru că poporul a primit Legea sub această preoție, ce nevoie ar fi fost să mai vorbim despre un Alt Preot, Care să vină potrivit rânduielii lui Melhisedek, și nu potrivit rânduielii lui Aaron?
12 Atunci când este schimbată preoția, este necesară și o schimbare a Legii.
13 Cel despre Care sunt spuse aceste lucruri a aparținut unei alte seminții, din care nimeni n-a slujit la altar.
14 Acum, este clar că Domnul nostru S-a ridicat din Iuda, iar, în legătură cu această seminție, Moise n-a spus nimic cu privire la preoți.
15 Acest lucru este mult mai evident atunci când vine un Alt Preot, la fel ca Melhisedek,