17 deoarece în ea este descoperită o dreptate oferită de Dumnezeu, carevine din credință și care duce la credință, așa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credință.“
18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nedreptate.
19 Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat.
20 De la crearea lumii, însușirile Lui invizibile – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înțelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză,
21 fiindcă, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu și nici nu I-au mulțumit, și astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat.
22 Pretinzând că sunt înțelepți, au înnebunit
23 și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor și a animalelor care se târăsc.