Romani 5 NTR

Rezultatul îndreptățirii

1 De aceea, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos,

2 prin Care am intrat, prin credință, în acest har, în care stăm; și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

3 Dar nu numai atât, ci ne bucurăm și în necazuri, știind că necazul produce răbdare,

4 răbdarea produce caracter matur, caracterul matur produce nădejde,

5 iar nădejdea aceasta nu ne dezamăgește, întrucât dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat,

6 pentru că, în timp ce noi eram neputincioși, Cristos a murit, la timpul potrivit, pentru cei neevlavioși.

7 Foarte rar va muri cineva pentru un om drept, deși pentru un om bun poate că cineva ar îndrăzni să moară.

8 Însă Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi prin faptul că, în timp ce noi eram păcătoși, Cristos a murit pentru noi.

9 Deci, cu atât mai mult acum, când am fost îndreptățiți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.

10 Căci dacă, în timp ce eram dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, fiind împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.

11 Și nu doar atât, dar ne și lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am primit împăcarea.

Moartea prin Adam, viața prin Cristos

12 De aceea, așa cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om, iar prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut la toți oamenii, prin aceasta toți au păcătuit.

13 Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă unde nu este Lege nu se ține o socoteală a păcatelor.

14 Totuși, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar și peste cei care n-au păcătuit printr-o încălcare a poruncii, cum a făcut Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină.

15 Însă cu darul nu este ca și cu greșeala. Căci dacă cei mulți au murit prin greșeala unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul făcut în harul unui Singur Om, Isus Cristos, s-au dat din belșug celor mulți.

16 Iar darul nu a venit ca printr-acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecata venită printr-unul singur a adus condamnarea, însă darul, care a urmat după multe păcate, a adus achitarea.

17 Căci dacă prin greșeala unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viață cei ce primesc belșugul harului și darul dreptății prin Acel Unul Singur, Isus Cristos.

18 Deci, așa cum printr-o singură greșeală a venit o condamnare pentru toți oamenii, tot astfel, printr-un singur act drept a venit o îndreptățire pentru toți oamenii, care duce la viață.

19 Căci așa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia Singur, cei mulți vor fi făcuți drepți.

20 Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala; însă, acolo unde s-a înmulțit păcatul, harul a fost mai din belșug,

21 pentru ca, așa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel să domnească și harul lui Dumnezeu prin dreptate, ducând la viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16