4 Însă ce i-a răspuns Dumnezeu? „Mi-am păstrat șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.“
5 Tot așa este și acum: există o rămășiță care a fost aleasă prin har,
6 iar dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, pentru că altfel harul n-ar mai fi har.
7 Și atunci? Israel n-a obținut ceea ce căuta, dar cei aleși au obținut; iar ceilalți au fost împietriți,
8 așa cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de amorțeală, ochi să nu vadă și urechi să nu audă, până în ziua de astăzi.“
9 Iar David spune: „Să li se prefacă masa într-o cursă, într-un laț, într-o pricină de cădere și într-o dreaptă răsplătire!
10 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă! Fă să li se încovoaie mereu spinarea!“