6 iar dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, pentru că altfel harul n-ar mai fi har.
7 Și atunci? Israel n-a obținut ceea ce căuta, dar cei aleși au obținut; iar ceilalți au fost împietriți,
8 așa cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de amorțeală, ochi să nu vadă și urechi să nu audă, până în ziua de astăzi.“
9 Iar David spune: „Să li se prefacă masa într-o cursă, într-un laț, într-o pricină de cădere și într-o dreaptă răsplătire!
10 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă! Fă să li se încovoaie mereu spinarea!“
11 Atunci întreb: s-au împiedicat ei ca să cadă pentru totdeauna? În nici un caz, ci, datorită greșelii lor, mântuirea a ajuns la neamuri, pentru a-i face pe israeliți geloși.
12 Deci dacă greșeala lor a fost bogăție pentru lume, iar eșecul lor a fost bogăție pentru neamuri, cu cât mai mult va fi plinătatea întoarcerii lor?!