12 Deci fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși înaintea lui Dumnezeu.
13 Așadar, să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci, mai degrabă, judecați ca nu cumva să puneți fratelui vostru o piatră de poticnire sau o pricină de cădere.
14 Știu și sunt convins în Domnul Isus că nici un lucru nu este necurat în sine, însă dacă cineva consideră un lucru ca fiind necurat, atunci pentru el este necurat.
15 Dacă fratele tău este întristat din cauza a ceea ce mănânci, atunci tu nu mai trăiești în dragoste. Nu-l nimici, prin ceea ce mănânci, pe cel pentru care a murit Cristos!
16 Nu lăsați ca binele vostru să fie vorbit de rău!
17 Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este nici mâncare, nici băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
18 Cel care-L slujește astfel pe Cristos Îi este plăcut lui Dumnezeu și este respectat de oameni.