16 spre a fi un slujitor al lui Cristos Isus pentru neamuri, în datoria preoțească de a vesti Evanghelia lui Dumnezeu, astfel încât neamurile să fie o jertfă plăcută, sfințită de Duhul Sfânt.
17 Așadar, în Cristos Isus mă pot lăuda cu lucrarea mea pentru Dumnezeu,
18 pentru că n-aș avea îndrăzneala de a mă lăuda cu vreun alt lucru, decât cu ceea ce a făcut Cristos prin mine, pentru ca neamurile să asculte prin ceea ce am spus și am făcut,
19 prin puterea semnelor și minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Astfel, din Ierusalim și împrejurimile lui, până în Iliria, am vestit toată Evanghelia lui Cristos.
20 Întotdeauna am dorit să vestesc Evanghelia acolo unde Cristos încă n-a fost cunoscut, ca să nu construiesc pe o temelie pusă de altcineva,
21 ci să fac așa cum este scris: „Cei cărora nu li s-a spus niciodată despre El vor vedea, și cei care n-au auzit niciodată despre El vor înțelege.“
22 Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi.