1 De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alții, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te condamni pe tine însuți, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuiești aceleași lucruri!
2 Știm că judecata lui Dumnezeu față de cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr.
3 Și crezi tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri, dar pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
4 Sau disprețuiești bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări și nu-ți dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?
5 Dar, din cauza încăpățânării tale și a inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie în ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu,
6 Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui“:
7 celor ce, prin perseverența în fapte bune, urmăresc glorie, onoare și nemurire, le va da viață veșnică;