6 Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui“:
7 celor ce, prin perseverența în fapte bune, urmăresc glorie, onoare și nemurire, le va da viață veșnică;
8 dar celor ce, din ambiție egoistă, resping adevărul și ascultă de nedreptate, le va da urgie și mânie.
9 Va fi necaz și strâmtorare peste orice suflet omenesc care săvârșește răul, – întâi peste iudeu și apoi peste grec –,
10 dar va fi glorie, onoare și pace peste oricine înfăptuiește binele, – întâi peste iudeu și apoi peste grec –,
11 căci înaintea lui Dumnezeu nu este părtinire.
12 Cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, iar cei ce au păcătuit sub Lege vor fi judecați pe baza Legii.