20 întrucât creația a fost supusă deșertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea
21 că și creația însăși va fi eliberată din sclavia degradării și adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu.
22 Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii.
23 Și nu numai ea, ci și noi înșine, care avem primul rod, adică Duhul, gemem în noi înșine, așteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre.
24 Căci în această nădejde am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduiește în ceea ce vede deja?!
25 Dacă însă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu răbdare.
26 În același fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu știm cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuși mijlocește cu suspine nerostite;