2 El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.
3 În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe Domnului Oștirilor. Acolo slujeau ca preoți ai Domnului cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas.
4 În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor pe care le avea de la ea,
5 dar Anei îi dădea o parte mai aleasă fiindcă o iubea. Domnul însă o făcuse stearpă.
6 Potrivnica ei obișnuia s-o necăjească ca s-o facă să se mânie din cauză că Domnul o făcuse stearpă.
7 Potrivnica ei făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori se ducea Ana la Casa Domnului , ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic.
8 Atunci Elkana, bărbatul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“