1 Samuel 4 NTR

Capturarea Chivotului de către filisteni

1 Cuvântul lui Samuel a ajuns la tot Israelul. În vremea aceea, Israel a ieșit la război împotriva filistenilor, așezându-și tabăra la Eben-Ezer, în timp ce filistenii și-au așezat tabăra la Afek.

2 Filistenii s-au aliniat împotriva Israelului și lupta a început. Israel a fost înfrânt de către filisteni, care au ucis pe câmpul de luptă aproape patru mii de luptători.

3 Când s-au întors luptătorii în tabără, cei din sfatul bătrânilor lui Israel au spus: „De ce a adus Domnul astăzi peste noi această înfrângere din partea filistenilor? Să aducem din Șilo Chivotul Legământului cu Domnul ca să meargă cu noi și să ne elibereze de sub puterea dușmanilor noștri.“

4 Poporul a trimis la Șilo și au adus de acolo Chivotul Legământului Domnul ui Oștirilor, care șade între heruvimi. Acolo, împreună cu Chivotul Legământului cu Dumnezeu, se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas.

5 Când a intrat Chivotul Legământului cu Domnul în tabără, tot Israelul a scos un strigăt puternic, încât a răsunat pământul.

6 Auzind răsunetul strigătului, filistenii au zis: „Ce înseamnă răsunetul acestui strigăt puternic, care vine din tabăra evreilor?“ Când au aflat că sosise Chivotul Domnului în tabără,

7 filistenii s-au temut, căci își spuneau că un zeu a venit în tabără. Ei mai spuneau: „Vai de noi! N-a mai fost așa ceva până acum.

8 Vai de noi! Cine ne va izbăvi de sub puterea acestor zei puternici? Aceștia sunt zeii care i-au lovit pe egipteni cu tot felul de plăgi în deșert.

9 Fiți tari, filistenilor! Fiți bărbați, ca nu cumva să deveniți supușii evreilor așa cum v-au fost ei vouă. Fiți bărbați și luptați!“

10 Astfel, filistenii au luptat, iar Israel a fost înfrânt, fiecare bărbat dând bir cu fugiții. Pierderea a fost foarte mare, din Israel căzând pe câmpul de luptă treizeci de mii de pedestrași.

11 Chivotul lui Dumnezeu a fost capturat, iar cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit.

Moartea lui Eli

12 În aceeași zi, un beniamit a fugit de pe câmpul de luptă și a venit la Șilo. Hainele lui erau sfâșiate, iar pe cap avea țărână.

13 Când a sosit el, Eli ședea pe scaunul său, așteptând lângă drum, căci inima lui tremura din pricina Chivotului lui Dumnezeu. Bărbatul a intrat în cetate, a spus ce s-a întâmplat și întreaga cetate a început să țipe.

14 Când a auzit Eli vuietul, a spus: „Ce înseamnă vuietul acesta?“ Bărbatul a venit repede și l-a înștiințat pe Eli.

15 Eli era în vârstă de nouăzeci și opt de ani și orbise.

16 Bărbatul i-a spus lui Eli: – Tocmai am sosit de pe câmpul de luptă; astăzi am fugit de acolo. – Ce s-a întâmplat, fiul meu? l-a întrebat Eli.

17 Cel care aducea veștile a răspuns: – Israel a fugit dinaintea filistenilor și oștirea a suferit o mare înfrângere. De asemenea, cei doi fii ai tăi, Hofni și Fineas, au murit, iar Chivotul lui Dumnezeu a fost capturat.

18 Când a pomenit el de Chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut de pe scaunul său pe spate, lângă poartă, și-a rupt gâtul și a murit, pentru că era un om bătrân și greu. Eli a judecat Israelul timp de patruzeci de ani.

19 Nora sa, soția lui Fineas, era însărcinată și urma să nască. Când a auzit ea vestea despre capturarea Chivotului lui Dumnezeu și despre moartea socrului și a soțului ei, s-a încovoiat și a născut pentru că o apucaseră durerile nașterii.

20 În timp ce era pe moarte, femeile care o îngrijeau i-au spus: „Nu-ți fie teamă, căci ai născut un fiu!“ Însă ea nu a răspuns și nu a luat în seamă ce i se spunea.

21 L-a numit pe copil I-Cabod, zicând: „S-a dus slava din Israel“ – spunea acest lucru din cauza capturării Chivotului lui Dumnezeu și din cauza socrului și a soțului ei.

22 Ea a zis: „S-a dus slava din Israel, căci Chivotul lui Dumnezeu a fost capturat.“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31