20 Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat pe care l-a numit Samuel, căci ea spunea: „De la Domnul l-am cerut.“
21 Elkana a plecat cu toată familia lui ca să aducă Domnului jertfa anuală și ca să-și împlinească jurământul.
22 Ana însă nu s-a dus, ci i-a spus soțului ei: – După ce-l voi înțărca pe băiat, îl voi aduce și-l voi înfățișa înaintea Domnului, unde va locui pentru totdeauna.
23 Elkana, soțul ei, i-a răspuns: – Fă ceea ce crezi că este bine! Rămâi până îl vei înțărca. Fie numai ca Domnul să-Și împlinească cuvântul! Femeia a rămas și a alăptat copilul până l-a înțărcat.
24 După ce l-a înțărcat pe băiat, l-a luat cu ea, împreună cu un taur de trei ani, o efă de făină și un burduf cu vin și l-a adus la Casa Domnului , în Șilo; copilul era mic.
25 După ce au jertfit taurul, l-au adus pe băiat la Eli.
26 Ana i-a zis lui Eli: – Oh, stăpânul meu! Viu este sufletul tău că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându-se Domnului.