13 Când a terminat de profețit, Saul a venit pe înălțime.
14 Atunci unchiul său l-a întrebat pe el și pe slujitorul său: – Pe unde ați umblat? Saul i-a răspuns: – În căutarea măgărițelor. Însă când am văzut că nu sunt de găsit ne-am dus la Samuel.
15 – Spune-mi, ce v-a zis Samuel? l-a întrebat unchiul lui.
16 – Ne-a zis că măgărițele au fost găsite, i-a răspuns Saul. Însă nu i-a spus nimic din ce i-a vorbit Samuel cu privire la domnie.
17 Samuel a convocat poporul înaintea Domnului la Mițpa
18 și le-a spus: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu l-am scos pe Israel din Egipt și v-am eliberat de sub puterea egiptenilor și a tuturor regatelor care vă asupreau.»
19 Voi însă Îl respingeți astăzi pe Dumnezeul vostru Care v-a izbăvit din toate nenorocirile și necazurile voastre, spunând: «Nu vrem să facem cum zici tu, ci pune un rege peste noi!» De aceea înfățișați-vă acum înaintea Domnului , după semințiile și clanurile voastre.“